E toamna iar!

E toamna iar, e frumos! Pe un cer infinit de albastru plutesc pierduti cativa nori, mai mult decat pufosi. Imi imaginez ca-s facuti din vata de zahar....

Jos, unde sunt eu, frunzele de aur si cupru incep sa umple pavajul....

... mainile-mi lucreaza...doi pe fata, doi pe dos....si ma gandesc la ce gandacel simpatic, cu sau fara gropite in obraz, blondut sau brunet, cu gene lungi, lungi sau nu chiar asa, o sa poarte caciulita pe care o fac acum.
Mi-l imaginez alergand fericit printre frunzele cazute....mami se uita la el cu admiratie si cu ceva grija in priviri...."ai grija!" sopteste ea; dar micutul nu aude...el alearga fericit mangaiat de soarele caldut de toamna.